Totul a început acum 34
de ani …
…eram
tineri şi frumoşi, plini de vise, şi speranţe. Timpul a trecut peste noi pe
nesimţite. Poate unele vise s-au împlinit, poate altele îşi mai aşteaptă
împlinirea, dar speranţele sunt încă vii în fiecare dintre noi. Cel puţin aşa
îmi place să cred.
Observatie:
Ceea ce veţi citi mai jos sunt doar impresiile mele…
Luaţi-le
ca atare şi nu încercaţi să căutaţi nimic ascuns în spatele lor.
Monisky
Şi
pentru că nu eram doar noi de capul nostru:
Elvira Surducan
…Când ne-am întâlnim prima oară cu diriginta noastră am avut impresia că este o colegă mai mare. …Era o fată micuţă de înălţime, cu un păr lung blond care îi încadra perfect ovalul feţei.
…O persoană prea fragilă şi prea fină să lupte cu obrăzniciile şi încăpăţânările adolescenţilor. Am făcut atunci un pariu cu mine însămi că nu va rezista mai mult de un trimestru.
…Dar, ori am fost noi nişte elevi model, ori a fost mai încăpăţânată decât noi.
Acum, după 30 de ani, este aceaşi fiinţă fragilă, peste care anii nu au lăsat prea multe urme, are acelaşi stil blând de a vorbi, aceleaşi gesturi şi singura diferenţă este aceea că are părul scurt.
Cred că niciodată nu ne vom da seama cu adevărat ce a însemnat, pentru noi toţi să o avem dirigintă.
Şi acum, strigarea catalogului…
Dorina a venit la noi doar în clasa a XII-a dar s-a acomodat foarte bine cu “gaşca” noastră şi se poate spune că acum după 30 de ani pur şi simplu nu mi-am adus aminte că a venit doar pe finiş, am considerat-o în totalitate ca fiind de-a noastră.
2. Rodica Bărlean (Ghiţă)
Rodica a fost întotdeauna o fată ambiţioasă, parcă puţin timorată, dar întotdeauna un om de nădejde.
Când răspundea la ore era parcă prea serioasă şi ne “fulgera” cu privirea dacă o întrerupeam sau ne “prosteam” în timp ce ea încerca să convingă profesorii să-i dea un 10.
Aveam impresia şi atunci ca şi acum că parcă e prea serioasă. Poate ar trebui să zâmbească un pic mai mult…Nu s-a schimbat de loc, de parcă timpul a trecut peste ea cu paşi mai mici decât peste noi ceilalţi.
3. Anton Citra
…Un adolescent blond, mai mult slab decât înalt, veşnic pus pe şotii, pe glume şi poante.
Pentru el totul era o joacă şi era mereu vesel şi zâmbitor. Vorbea mult, fără să ţină cont că este pauză sau oră.
Avea curajul să se “prefacă” că răspunde chiar şi atunci când habar nu avea de lecţie şi mai ales să fie vesel chiar şi când încasa o notă proastă.
După 30 de ani…doar a albit, şi-a lăsat mustaţă şi acum poartă ochelari…în rest este acelaşi Toni, dezinvolt şi guraliv.
4. Maria Deak
Absentă…
5. Claudia Demian (Nicolaie)
Absentă…
Sanda…of, Doamne…orice aş spune despre ea ar fi prea puţin…cuvintele sunt prea mici pentru a putea să o descriu.
…Sanda a fost sarea şi piperul clasei noastre şi după liceu a vieţii mele. Sanda este un “specimen” rar (în sensul bun al cuvântului). Într-o lume în care tiparele sunt cele care ne conduc, ea este atipică. A reuşit să rămână aceeaşi, fără să o intereseze ce spun cei din jurul ei. Pragmatică în general, cu mici momente de evadare în romantism, Sanda ne fascinează încă şi uneori o invidiez pentru felul ei de a fi (dar să nu mai spuneţi la nimeni!).
De la creioanele pe care le folosea până erau de 3-4 cm, de la încăpăţânarea de a nu răspunde când i se şoptea şi până acum există doar o mică diferenţă de …30 de ani.
A fost odată ca niciodată un cavaler rătăcitor care în loc de armură purta un sacou elegant, iar în loc de sabie avea un stilou preţios…şi din toate locurile din lume a ales, sau a nimerit, pe tărâmul Chimiei, într-o cetate numită Liceul de chimie din Cluj unde a trăit fericit 2 ani, după care a plecat în lumea largă.
Nu ştiu câte domniţe a salvat şi cu câţi balauri s-a luptat, dar sigur i-a învins pe toţi şi a reuşit să ajungă la…întâlnirea de 30 de ani. A fost întotdeauna şi va fi în continuare un cavaler galant pe care ne va face plăcere să-l întâlnim din când în când sau poate atunci când vrem să fim salvate?
8. Mariana Drăgan (Bologa)
O fată brunetă, înaltă, subţirică care avea mereu o figură senină şi veselă.
Avea mereu o ţinută dreaptă, cu bărbia puţin în vânt dar nu era arogantă. Avea un stil de a vorbi puţin afectat dar fără să fie supărător pentru cei din jur, pentru că asta făcea parte din farmecul ei.
Greutăţile vieţii au încercat-o dar a rămas dreaptă şi plină de speranţă. Nu mai este la fel de subţirică dar este tot ea, cea din totdeauna.
Oare ce aş mai putea spune despre Ileana? Timp de 4 ani a sughiţat în momentele de mare emoţie şi a plâns în momentele de bucurie şi de tristeţe. A afişat întotdeauna o mască de fată zăpăcită şi fără complexe.
Noi am văzut la ea doar ceea ce a vrut ea să ne arate, dar de fapt este un suflet foarte sensibil, blând şi bun.
Atunci când ne-am despărţit am putut jura că se va face actriţă, dar din nou m-am înşelat. Şi atunci ca şi acum este un prieten de nădejde şi cred că o discuţie între patru ochi te-ar ajuta mai mult decât o şedinţă la psiholog.
Timpul a trecut şi peste ea, a supus-o la tot felul de încercări dar nu a schimbat-o.
10.Zoia Monica Florea
Adina…este aceeaşi fată ambiţioasă care se ghidează după viaţa sportivă. Corectă şi dreaptă (chiar dacă se mai plânge acum de dureri de spate!) este şi acum la fel de hotărâtă şi de riguroasă ca şi acum 30 de ani.
În liceu ştia că trebuie să înveţe şi o făcea fără să facă rabat. După 30 de ani este la fel şi tot ce face îi place.
Dacă ar fi acum elevă, ceilalţi colegi ar privi-o circumspecţi. Am fost şi colege de facultate şi ştiu că nu spun prostii.
Acum, la rândul ei îi învaţă pe alţii tainele chimiei şi din câte am auzit, o face foarte profesionist.
Imaginea care mi s-a întipărit mie în minte despre ea s-a confirmat.
Imaginea care mi s-a întipărit mie în minte despre ea s-a confirmat.
12. Mihai Hagău
Absent...
Cuvinte trimise de Mihai:
“Eu predau fizică, chimie, istorie, biologie, economie şi matematică la o şcoală, la 41 km, sper să reuşească transferul în Wolfsburg pt. anul şcolar următor. Băiatul nostru are 24 ani, studiază chimia, câinele nostru (câine lup belgian) are în decembrie 11 ani şi trăieşte cu noi în casă; soţia mea lucrează in învăţământ şi cu ajutorul ei am făcut definitivatul aici şi al doilea examen de stat. Am avut probleme cu Securitatea in ‘85, după câţiva ani am fost daţi afară pt. că am avut depuse actele de plecare şi din ‘90 trăim în Wolfsburg. Şcoala ne ia mult timp, elevii sunt obraznici şi prost crescuţi, de multe ori suntem la sfârşitul zilei terminaţi, multă birocraţie şi multe lucrări scrise - dar taxa de studii, locuinţa băiatului, casa, trebuie plătite. Am imbătrânit, vorbesc foarte puţin la şcoală, din fericire sunt germanii în nord reţinuţi şi nu-i deranjează.”
Unde s-a pierdut Mihai, colegul meu de olimpiadă la română? Unde sunt speranţele şi idealurile adolescentului de atunci, aşa cum îl ştiam eu?
13. Rodica Imzel (Iordănescu)
Absentă…
Ne-a cam lipsit râsul molipsitor al Rodicăi, dar sperăm că data viitoare nu mai intervine nimic…
Oricum are o bulină neagră şi va fi pusă la colţ cu mâinile ridicate, sau va trebui să cânte imnul (cel nou) împreună cu Sanda.
Am spus! 14. Niculina Man (Dalibor)
Absentă…
Cuvinte trimise de Niculina:
“Am o fată de 14 ani care nu seamănă deloc cu mine, e pe partea artistică, cântă la pian şi clarinetă şi învaţă japoneza din pasiune. Soţul meu e neamţ şi mă înţelege când eu îmi rezerv câte un bilet spre România şi zbor singură, numai aşa, că mi-e dor să mai merg în România. Eu am fost dintotdeauna independentă şi la nemţi e foarte normal. Locuim şi lucrez în Köln.”
Pe Eli o ţineam minte cu părul lung, inelat, o fată liniştită, poate prea liniştită, veşnic atentă să vorbească cât mai corect româneşte. Nu am văzut-o niciodată nervoasă sau supărată. Era un element important de echilibru în clasa noastră.
Participa la toate “fugile” noastre de la ore (spre deosebire de Marika, pe care trebuia să o luăm pe sus), deşi sunt convinsă că nu întotdeauna era de acord.
Acum a venit împreună cu soţul ei, David şi privindu-i aveam impresia că sunt în luna de miere. Sper că, noi toţi i-am făcut o impresie bună şi că la întâlnirea viitoare îi va face plăcere să mai vină.
Moşu’ a rămas acelaşi de-alungul timpului, atâta doar că i-au înflorit ghioceii la tâmple.
Este la fel de nebunatic şi de impulsiv ca şi în tinereţe. Cu toate că vrea să pară un tip dur, este de fapt un suflet zbuciumat care se ascunde după o mască rigidă.
În adâncul sufletului său tânjeşte după anii copilăriei, poate mai mult decât noi ceilalţi.
Cel puţin aşa mi s-a părut mie. 
Ileana, blonda duetului pe care eu şi Sanda l-am botezat “Ilenele” – adică nu conta la care din ele ne refeream, pentru că oricum la fiecare îi spuneam Ilenele – este una dintre noi care a rămas neschimbată ca şi trăsături.
Aceeaşi Ileana Năsui, liniştită, blândă, bună de pus pe rană, dar şi puţin ironică în unele situaţii. Dar o ironie dulce, molcomă, aşa cum numai un oşan ştie.
Şi acum, ca şi atunci roşeşte până în vârful nasului când este în centrul atenţiei celorlalţi, la fel cum era când răspundea la ore sau încerca să copieze.
18. Ileana Pop (Pop)
Absentă…Cuvinte trimise de Ileana:
“Dragi colegi, imi pare foarte rău că nu am reuşit să vin la întâlnire. Azi am văzut câteva poze cu voi (de la Ileana Năsui) şi mi-am amintit de clipele frumoase din acele vremuri.
Eu am fost plecată la copii în Germania, ieri m-am întors. Ileana Năsui mi-a povestit despre voi şi ce frumoasă a fost întâlnirea, şi am regretat şi mai mult că nu am fost alături de voi.
Sper să ne mai întâlnim. Până atunci vă doresc numai bine.”
19. Mihaela Pop (Papiţa)
Absentă…
Cuvinte trimise de Mihaela:
“Pentru mine a fost ca o zi de sărbătoare în care sufletul cutreiera tărâmurile veşnic inocente şi minunate ale copilăriei şi tinereţii. M-am bucurat că efortul tău mi-a oferit prilejul să vă văd chipurile şi să-mi umple inima cu o bucurie pe care nu o credeam realizabilă…
Am descoperit însă că sunt anumite locuri, secvenţe temporale, fiinţe, experienţe, care nu numai că au rădăcini adânc înfipte în fiinţele noastre, dar au o aromă şi o culoare deosebită, cărora, oricât am încerca să ne ascundem sau să ne eschivăm, nu le putem rezista, pentru că ele fac parte din urzeala miraculoasă a devenirii noastre.
M-am bucurat să vă văd, să observ bucuria şi zâmbetele voastre, roade ale entuazismului revederii.
M-am surprins copleşită de aceeaşi bucurie, semn că acei ani de liceu petrecuţi la Cluj, împreună cu tot ce e legat de ei, au rămas un tărâm magic, îmbietor să-l revizitezi ori de câte ori eşti însetat după inocenţă, bucurie, vise...”
20. Liana Puiuleţ (Sabău)
Pe Liana nu am mai văzut-o de la terminarea facultăţii şi chiar îmi era dor de ea.
Recunosc cu sinceritate că este mult schimbată. Din fata înaltă şi suplă am regăsit acum o femeie matură, bine înfiptă cu picioarele pe pământ, care a luat viaţa aşa cum este, s-a adaptat la ea şi merge mai departe.
Atunci părea fragilă şi niciodată nu mi-aş fi închipuit că are în ea atâta forţă. Mi-am imaginat că va ajunge undeva în cercetare sau orice altă activitate mai delicată, dar viaţa te poartă cum vrea ea, în direcţii pe care nici nu ţi le poţi imagina.
Bravo ţie!
21. Florentina Rauca (Cuibus)
Florentina mi s-a părut aceeaşi fată din liceu şi fără să exagerez am avut senzaţia ciudată că nu s-a schimbat de loc.
Când am văzut-o intrând în sală m-am mirat că nu este îmbrăcată în uniformă.
Întotdeauna liniştită, blândă, gata oricând să-ţi spună o vorbă bună, să te aline cu căldura sufletului ei.
Deşi au trecut atâţia ani şi-a păstrat tinereţea interioară pe care o degajă acum şi dacă suntem destul de atenţi putem să ne alimentăm şi noi cu o părticică, oricât de mică, dar care să ne însenineze şi nouă sufletele.
22. Monica Răcăşan (Pop)
“Sunt apropieri ce ne îndepărtează şi ne fac să uităm de prietenia ce ne uneşte, dar sunt şi depărtări ce ne apropie şi ne aminteşte că prietenia ne uneşte...”
23. Rodica Revnic (Tălmaciu)
Absentă…
Din fata simplă de odinoară a rămas doar numele.
Ambiţioasă până la extreme a reuşit, cred, cam tot ce şi-a propus în viaţă.
Dar cel mai important lucru pe care l-am “citit” pe faţa ei, lucru care de altfel o întinerea nespus de frumos, era sentimentul de împlinire maternă.
Avea un aer de fericire completă care i se răspândea prin toată fiinţa ei.
Cu toate că a intrat într-o lume elitistă nu avea în ea nici un strop de aroganţă şi asta m-a impresionat foarte plăcut.
A intrat în sală cu acelaşi zâmbet jucăuş pe faţă, aceleaşi gesturi adolescentine şi aceeaşi voce caldă şi molcomă care m-au făcut să cred că doar ieri ne-am despărţit, că timpul ne-a jucat o festă şi că de fapt nu au trecut atât de mulţi ani.
Cristina făcea parte din sextetul nostru, al celor care stăteam în băncile din faţă, al celor care odată găsit un subiect, râdeam până la epuizare, ca în final să nu mai ştim de ce râdem.
Niciodată tristă sau prea serioasă, niciodată egoistă, veşnic dispusă la veselie, iată Cristina pe care mi-o aduc eu aminte! Şi singura diferenţă este că acum poartă ochelari.
…Acelaşi chip copilăresc, acelaşi zâmbet cald şi prietenos, aceeaşi vorbă blândă şi calmă…totul a rămas neschimbat.
Noi toţi am cunoscut-o pe fata zâmbitoare şi veselă, calmă şi liniştită, care nu a ridicat niciodată tonul. Când o asculţi ai senzaţia de linişte sufletească, ai impresia că tot ce e în jurul tău dispare şi rămân doar imaginile frumoase.
Totuşi, uneori am impresia că este şi un pic de tristeţe şi oboseală pe chipul ei, ceva care, ascuns adânc în tenebrele sufletului, ţâşneşte din când în când la suprafaţă. Dar reuşeşte repede să depăşească momentul, să se scuture de tristeţe şi zâmbetul îi revine pe buze.
27. Eva Şipoş (Zsely)
Întotdeauna am admirat-o sincer. O persoană pentru care timpul s-a oprit în loc din toate punctele de vedere.
Din liceu mi-a plăcut mult calmul şi şarmul ei aparte. Când discutam cu ea aveam impresia că este un bătrân înţelept care cunoaşte tainele lumii.
Nu exista nici măcar un lucru, fie el mare sau mărunt, care să o “deturneze” de la felul ei de a fi.
Pentru ea toate lucrurile care i se întâmplau erau foarte fireşti şi le lua ca atare, fără să filozofeze asupra lor. Aşa mi-a făcut impresia că este şi acum şi cred că ăsta este secretul tinereţii ei.
28. Liana Şotropa (Mureşan)
De când o ştiu a fost şi este o alintată. De fiecare dată când vorbeşte se alintă ca un copil răsfăţat căruia trebuie să i se facă toate poftele. Nu spun asta cu răutate şi chiar i se potriveşte.
În clasa a XII-a, la o oră care trebuia să fie de istorie, Havadi, proful de istorie, a făcut o recenzie asupra noastră şi a constatat, printre altele, care sunt cele două extreme ale clasei: Liana, cea mai vorbăreaţă şi eu cea mai tăcută (?!), statistică care a atras după sine hohote de râs, mai ales în jurul meu.
Şi acum Liana este la fel. S-a mai îngrăşat puţin – eu cel puţin îi invidiam talia de viespe – dar a rămas aceeaşi în esenţă: veselă, vorbăreaţă, acidă uneori.
29. Simion Topan
Simi este cu noi dintotdeauna, într-o clasă de fete, ca un paşă în serai.
Cu toate că era printre atâtea fete se simţea minunat şi se purta cu noi ca un cavaler. Chiar dacă din treapta a doua au mai venit băieţi la noi în clasă, el a rămas elementul nostru de stabilitate şi continuitate.
Dar şi noi aveam grijă de el, îl “protejam” să nu ni-l fure alte fete.
Ştiam întotdeauna că ne putem baza pe el şi el pe noi. Chiar dacă a mai îmbătrânit – ca noi toţi de altfel – a rămas acelaşi tip de treabă, săritor şi parcă acum mai înţelept (vârsta o fi de vină?). De altfel a răspuns întotdeauna cu plăcere la “convocările” de întâlnire.
30. Mircea Radu Tot
De Mircea mă leagă amintiri foarte plăcute şi timp de 25 de ani nu am ştiut aproape nimic despre el.
Mi-l aminteam din perioada tinereţii, poet, visător, cu toate că uneori era prea adânc înfipt în realitate. Încă mai păstrez câteva din poeziile pe care le scria pe unde apuca.
Când ne-am întâlnit acum, am fost puţin şocată. Citeam pe faţa lui o oboseală teribilă, dar nu una fizică, ci una sufletească. Nu deprimare, nu suferinţă reală, ci mai degrabă o mâhnire adâncă. De fiecare dată când îl “încolţeam” pe partea sufletească, se retrăgea în carapacea lui şi schimba subiectul sau devenea maliţios şi ataca.
Întotdeauna mi-am imaginat că se va dedica scrisului şi că va reuşi să se detaşeze de pragmatismul cotidian, dar viaţa l-a purtat pe alte cărări.
31. Ionel Alexandru Uiuiu
Absent…
32. Vasile Varga
-----------------------------------------------------------------------------------------
La fel ca şi Simi este al nostru dintotdeauna. Un copil care a refuzat să se maturizeze, în sensul bun al cuvântului.
Zăpăcit şi pus mereu pe şotii, Laci era şi este în continuare un tip vesel şi doar profesorii – ca nişte zmei – reuşeau să-i şteargă zâmbetul de pe faţă. Dar nu dura mult pentru că, după răspuns, redevenea tipul vesel chiar dacă încasa un patru.
Pentru el viaţa era o simplă joacă, un carusel în care te învârţi fără să doreşti să te opreşti vreodată. Acum doar vârsta îl aduce în rândul oamenilor maturi. Acelaşi tip vesel şi copilăros, bun cu toată lumea şi uneori plin de romantism. Pe faţa lui am citit întotdeauna plăcere la întrunirile noastre.
-----------------------------------------------------------------------------------------
In memoriam
Pentru colegii noştri, Horaţiu Trif şi Nicolae Petrovan, să păstrăm întotdeauna, o lacrimă fierbinte în colţul ochilor.
Noi cei de ...30 de ani!
Ne revedem
peste 5 ani…
…în 2015!
