Şi uite-aşa a ȋnceput
povestea noastră…
A fost
odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit…undeva, la periferia
marelui oraş, se ȋnălţa o fortăreaţă ȋnfricoşătoare ȋn care ȋşi duceau traiul
nişte “profi” care ȋn fiecare an ȋşi aşteptau, frecându-şi mâinile, chipuri noi
pentru ai modela ȋn tainele ştiinţei. Aşa am ajuns şi noi pe mâinile lor şi,
sincer, ne-am descurcat bine prin labirinturile pe care ne-au purtat timp de 4
ani!
Apoi, acum
45 de ani (wow, o viaţă de om!) stăteam emoţionaţi ȋn careul din spatele
şcolii, ȋmbrăcaţi “de gală”, ȋn alb şi negru. Eram eleganţi şi festivi! Urma să
predăm ştafeta celor din a-XI-a. Pe o pernă vişinie era aşezată o cheie aurie,
care semăna cu cheia unui castel, “castelul” chimiştilor!
Au fost
câteva discursuri emoţionante, câteva lacrimi atât ȋn ochii noştrii cât şi ȋn ale
părinţilor, multe flori, diplome şi…gata! Ne aştepta bacul şi admiterea la
facultate.
Au
trecut anii, mulţi ȋn opinia unora, pentru mine parcă a fost ieri, şi iată-ne
din nou ȋmpreună, noi şi tânăra noastră dirigintă, ȋntr-un careu de mese la
restaurant.
Din păcate
nici de data asta nu am fost prea mulţi şi, ca o observaţie, cam acelaşi nucleu
de bază ca şi la toate celelalte ȋntâlniri. Nu e o judecată, e doar o
constatare!
Ne revedeam ,după
10 ani de pauză, şi am avut din nou impresia că timpul a stat pe loc. Din păcate
am pierdut ȋncă doi colegi. Liana Puiuleţ şi Mariana Drăgan au plecat printre
ȋngeri, dar sunt convinsă că vor rămâne mereu ȋn amintirea noastră.
Cu toate că au trecut
atâţia ani peste noi, am rămas aceeaşi oameni faini. Şi nici nu ni s-a
ȋntâmplat să nu ne mai recunoaştem. De ce? Pentru că am fost cea mai faină
generaţie şi cea mai bună! Şi chiar dacă au trecut anii, şi toţi am avut şi
greutăţi, am ştiut să ne păstrăm sufletul tânăr.
E adevărat că ne-au apărut
câteva riduri, poate ne-am mai ȋngrăşat un pic şi ne-au apărut firele albe dar
ce contează când sufletul ne-a rămas la…18 ani! Suntem toţi ȋn club 60 plus dar
măcar nu suntem babe şi moşi!
Am povestit amintiri din
timpul liceului, despre poreclele date unor profesori, despre prostioarele pe
care le-am făcut, am făcut poze, ne-am şi prostit şi am râs mult. Tot ce s-a
derulat ȋn sala de restaurant semăna cu o adunare de oameni tineri…ȋncă!
De data asta nu am mai “strigat”
catalogul:
Şi câteva instantanee ȋn clipurile de mai jos:
La plecare, ȋn timp ce ne făceam promisiunea de a ne reȋntâlni mai des, ne-am făcut poză ȋntr-un frumos decor de toamnă târzie…
